Rochii office: Cum ne imbracam la birou pe timp de vara?
Rochii office? Vara, întrebarea de care ne lovim în fiecare dimineață și care parcă ne toropește și mai mult, este cu ce ne îmbrăcăm, mai ales dacă mergem la birou… Mai repede am răspunde unde am vrea să plecăm în vacanță…
Temperaturile foarte ridicate fac imposibilă purtarea ținutelor office obișnuite. Nu poți purta nici pantofi închiși și deux-piece-uri cu mâneca lungă și pantaloni, dar nici rochițe înflorate prea scurte sau prea transparente, pantaloni scurți sau topuri prea decoltate.
Toată lumea știe că la birou nu poți merge îmbrăcată oricum, există anumite standarde pe care trebuie să le respecți și în materie de vestimentație. Unele sunt reguli de bun simț, în schimb altele sunt mai greu de acceptat, mai ales dacă ești obișnuită cu un anumit stil. În funcție de compania și de industria în care lucrezi, ținuta de birou poate fi mai mult sau mai puțin formală.
Totuși, chiar și la birou poți alege ținute lejere de vară, pe care să le transformi în ținute office comode chiar și sub soarele puternic al verii. Ca să reziști căldurii din vară nu înseamnă că trebuie să ai doar ținute sumare, ci mai degrabă să porți haine și rochii office cu croieli potrivite, din materiale lejere, vaporoase și de calitate. Niște rochii office vaporoase cu o țesătură din in sau de mătase te vor proteja mult mai mult de căldură față de o pereche de pantaloni scurți de jeans.
Lunga vară fierbinte în mediul office
Orice stil ai aborda, e bine de știut că trebuie să faci alegerile potrivite astfel încât căldura să fie cât mai ușor de suportat, transpirația să nu își facă apariția, iar ținuta să rămână impecabilă dar confortabilă, pe tot parcursul zilei. Cele mai importante aspecte ce trebuie luate în calcul sunt materialele folosite, țesăturile, croiala și culorile alese.
Materiale recomandate
Pentru vară există o multitudine de țesături și materiale din care putem să ne inspirăm. Printre acestea amintim inul, bumbacul, mătasea, vâscoza. De asemenea, se poate opta pentru o combinație între acestea. Trebuie să alegi rochii office din materiale naturale care îți lasă pielea să respire. Materialele sintetice te vor face să transpiri mai mult și nimeni nu își dorește asta.
Inul
Țesăturile de in sunt dintotdeauna un etalon în ceea ce privește îmbrăcămintea comodă și elegantă a sezonului cald. Hainele din in sunt ușoare, durabile și simplu de croit. Textura acestuia este cu adevărat deosebită și naturală. Foarte potrivită pentru job poate fi rochia sarafan din in roșu Liza, a cărui croială simplă dă o notă de eleganță. Vei arăta proaspătă și impecabilă toată ziua, iar culoarea te va pune în evidență. Căptușeala rochiei-o va ajuta să nu se șifoneze.
Bumbacul
Rochiile din bumbac sunt unele dintre cele mai versatile opțiuni, pentru că îți permit să arăți atât rafinat, cât și casual, păstrând în același timp un look friendly de vară. Rochia conică bleu Lucie este o rochie din bumbac, răcoroasă, excelentă pentru birou dar și pentru evenimentele de după. Buzunarele și lungimea deasupra genunchilor îi dau un aer lejer și tineresc, dar elegant.
Mătasea
Niciun alt material nu este mai ușor ca mătasea. Mătasea este un material excelent pentru vară, este fin, se simte excelent pe piele, are un tușeu inconfundabil și o frumusețe aparte. Pentru un look feminin și delicat, rochia Bellerose cu imprimeu floral pastelat este întodeauna atractivă și nu are nevoie de accesorizare complicată ca să te facă să strălucești. O poți purta cu tocuri la birou sau cu balerini la garden party.
Culorile folosite
Pe timp de vară, se pleacă de la faptul că nuanțele și culorile închise vor atrage căldura, iar culorile deschise o vor reflecta. În afară de această simplă regulă, poți să lași imaginația să zburde, încercând să îți pui personalitatea în evidență.
Se poartă nuanțele pastel, și mai ales culorile anului, galben și gri. Poți alege pentru rochii office, florile colorate, printurile geometrice, nuanțele vii care se pot purta pe cele mai elegante piese pentru a obține cel mai șic și cel mai stilat look estival. Asta nu înseamnă că trebuie să renunți la negru, dacă este culoarea sau combinația ta preferată și dacă este vorba de a-l pune în evidență de un material natural, care lasă pielea să respire. Mai ales dacă este vorba de little black dress care poate fi din categoria rochii office pentru ocazii speciale.
Croiala de vară
Atunci când este foarte cald afară, nu purta haine strîmte, alege, pe cât posibil, cele mai fluide piese vestimentare. Dacă dress code-ul de la birou, nu îți permite blugi mai lejeri sau pantaloni din in, purtați cu cele mai stilate tricouri, atunci poți alege rochii office. Alegerea ideala pentru ținutele smart casual de mers la birou pe timpul verii sunt rochiile. Feminine, vaporoase, chic și confortabile, rochiile cu imprimeuri florale, buline, dungi, cele cu broderie și cele în culori puternice sunt perfecte pentru zilele de vară petrecute la birou.
Look office smart de vară
La birou nu te poți îmbrăca cu salopete scurte, fuste mini sau cu pantaloni scurți, însă poți adopta ținute office casual care sunt atât elegante, perfecte pentru întâlnirile de afaceri, cât și comode și lejere, perfecte pentru zilele caniculare.
- Rochii office colorate cu linii clasice – Poți purta ținute colorate dacă păstrezi liniile clasice, simple, chiar drepte și dacă alegi o singură culoare. În acest caz, culoarea galbenă foarte în trend și croiala conică structurată, fac din rochia Amber o adevărată vedetă printre rochiile office. Te vei simți confortabil întreaga zi în această rochie din bumbac, care îți pune în evidență silueta. La fel de elegantă și feminină este rochia conică Mira. Este o rochie clasică transformată într-o creație feminină și modernă datorită tăieturilor și a decolteului lăsat pe umeri. Poți purta aceste rochii office cu sandale, nu trebuie decât să ai pedichiura în stare bună.
- Rochii office vaporoase din voal – Rochiile vaporoase de vară, din voal, sunt ideale pentru zilele călduroase de vară însă nu toate sunt ideale ca rochii office. La fel, imprimeurile florale sunt un „must” în acest sezon, însă cum să faci să le poți purta la birou? Simplu, alege o croială elegantă, culori nude sau neutre și fii atentă la mărimea florilor imprimate pe rochie. Dacă în timpul liber poți merge pe trendul supradimensionat, atunci când îți alegi rochia pe care o vei purta la serviciu mergi pe „less is more”.
Alege rochii fluide și lejere, precum rochia Rosanna în nuanțe calde de galben cu print floral, cu o croială elegantă, petrecută și un volan amplu aplicat pe terminația fustei. Este o rochie feminină, dar decentă și cuminte, de genul „admiră-mă, dar nu mă atinge”. O rochie în care te vei simți elegantă și fresh toată ziua.
- Rochii office cu printuri geometrice – Printul geometric este vedeta acestui sezon și este un imprimeu perfect adaptabil pentru rochii office. Rochia cămașă Tiana realizată din in imprimat în nuanțe de alb și negru, are o croială dreaptă, confortabilă și sexy ce îți vă flata silueta. Este o rochie ușor de purtat ce nu trebuie să-ți lipsească din garderobă în acest sezon. Combinațiile de dungi pot fi elegante și pot capta atenția, iar rochia din vâscoză Eden este o combinație jucăușă și delicată de dungi și buline, care vor face din această rochie preferata ta. Este o rochie versatilă și vaporoasă în care vei eclipsa chiar și canicula.
- Rochii ofice mini -Niște rochii office nu trebuie să fie neapărat, peste genunchi. Dacă îți plac și te simți confortabil în ele, poți miza liniștită pe tipul de rochii office mini, mai ales dacă te poți lauda cu picioare frumoase. Îmbracă rochia print floral Tiana, încalță o pereche de sandale cu talpa joasă sau una de espadrile de dama și pleacă cu zâmbetul pe buze către serviciu. O putem încadra în categoria de rochii office casual care poate fi purtată fără regret în timpul celor 8 ore de muncă, în zilele toride. Vei fi ca o briză proaspătă în peisajul toropit din jur.
- Rochii office de culoare deschisă – Poți purta la birou culori deschise, alb, crem, galben pai, fără nicio grijă, mai ales că acestea te pot feri de căldura dogoritoare a verii. Pentru o ținută business plină de stil, poartă rochia sarafan clasică Hazel. Croiul structurat îți va flata silueta și te vei simți foarte confortabil. Adaugă acestei ținute complet alb-crem câteva accesorii, gen o curea subțire asortată cu sandalele, care scoate din anonimat cu ușurință o ținută office.
E clar, vara asta salvarea vine din creativitate și rochii office confortabile dar chic. Nu uita nici de accesorii: ochelari de soare, pălărie și poate clasicul și elegantul evantai, care va fi foarte de folos mai ales dacă circuli cu transportul în comun.